Transport ilegal de animale, care ar fi trebuit să ajungă în Anglia, într-o autoutilitară înmatriculată în județul Vâlcea

duminică, 17 noiembrie 2024

 

Un transport ilegal de 25 de câini și trei pisici, care ar fi trebuit să ajungă în Anglia, a fost oprit de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Hunedoara, animalele fiind identificate într-o autoutilitară de transport înmatriculată în județul Vâlcea, care se deplasa pe raza județului Hunedoara.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, transportul a fost oprit în trafic pe 9 noiembrie, cercetările fiind extinse ulterior pe raza județelor Timiș și Arad, vizate fiind mai multe persoane, între care și doi medici veterinari. „În urma verificărilor efectuate, a rezultat că 27 din cele 28 de animale depistate figurau ca fiind cazate într-un centru de colectare din județul Timiș. De asemenea, un animal din specia canină nu era identificat prin microcipare și nici nu era însoțit de documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege. În plus, polițiștii au constatat că autoutilitara controlată nu deținea registru de transport”, a precizat joi sursa citată. Pentru ca aceste 28 de animale să ajungă peste granițe, o femeie de 54 de ani, funcționar public în cadrul DSVSA Timiș, ar fi implementat și emis certificate în care ar fi consemnat date necorespunzătoare adevărului, susțin polițiștii.

De asemenea, doi bărbați, de 37 de ani și de 67 de ani, în calitate de administratori, ar fi înlesnit și ar fi ajutat funcționarul public din cadrul DSVSA Timiș să emită certificatele necesare, fără să respecte prevederile legale. Alte două persoane, o femeie de 36 de ani și un bărbat de 56 de ani, ambii medici veterinari, ar fi implementat fără drept, în baza națională de date, informații pentru ca acele certificate să poată fi emise. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, fals în declarații, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals intelectual”, a mai menționat IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe