Sparle si soparle, 07.11.2024

joi, 7 noiembrie 2024
  • Avem numărul de candidați din Vâlcea la alegerile parlamentare! Peste 100 persoane independente sau politice râvnesc la Camera Deputaților, pe când la Senat sunt „numai” 53 de candidați. Campania electorală pentru parlamentare a început pe 1 noiembrie și se încheie la 30 noiembrie 2024. Votarea pentru alegerile parlamentare în România începe la 1 decembrie. Alegerile parlamentare din România se desfăşoară la 1 decembrie 2024, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024. Până la 16 noiembrie, Regia Autonomă Monitorul Oficial imprimă buletinele de vot. Tot până la această dată este și termenul limită pentru confecționarea timbrelor autocolante de către Poșta Română și a ștampilelor cu mențiunea „Votat”.

 

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut definitiv achitarea disciplinară primită de către procurorul Ionel Bușe, de la Parchetul Brezoi, din partea Secţiei pentru procurori a CSM în materie disciplinară în dosarul în care Inspecţia Judiciară îl acuză de nerespectarea în mod nejustificat a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente (art. 271 lit. l teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor) şi de „exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”. Conform luju.ro, mai multe judecătoare „supreme” au respins recursul Inspecţiei Judiciare împotriva hotărârii din 26 iunie 2024, prin care Secţia pentru procurori în materie disciplinară l-a achitat pe Ionel Bușe în dosarul în care IJ îl acuză că ar fi solicitat fără temei echipe de control de la Garda Forestieră Vâlcea şi de la Ocolul Silvic Clăbucet pentru participarea la activităţile de urmărire penală. De asemenea, IJ susţine că magistratul ar fi scurs în presă informaţii nepublice.

 

  • În Voineasa, pe DN 7A, au început lucrările de consolidare și protecție a versanților de pe acest sector de drum. CNAIR anunță că au fost demarate lucrările de consolidare și protecție a versanților pe DN 7A, km 63+200-86+601, între Vidra și limita de județ Vâlcea cu Hunedoara. Primele lucrări desfășurate sunt cele pentru execuția pilotilor forați și de montare a ancorelor ce vor folosi la montarea plaselor de protecție Lucrările desfășurate în cadrul acestui proiect sunt unele foarte complexe și au ca rol principal asigurarea unor condiții de circulație optime pentru participanții la trafic. Lungimea totală pe care se vor executa lucrări este de aproximativ 22 de km, pe care se vor executa 4 poduri noi și unul se va reabilita. Se va ranforsa toată structura rutieră existentă, se va executa pe mai multe zone o structură rutieră nouă, prin execuția unor casete de lărgire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe