Patroana din Vâlcea care are 120 de magazine și se luptă cu coloșii Lidl, Kaufland sau Carrefour

vineri, 15 noiembrie 2024

O poveste de succes, 100% românească. Dorina Mutu este patroana din Vâlcea care are 120 de magazine și se luptă cu coloșii Lidl, Kaufland sau Carrefour. Afacerea pe care a început-o în anii 90 i-a adus nu doar o avere impresionantă, dar a și propulsat-o în topul celor mai de succes femei de afaceri din țară.

Un jucător mai mic, dar puternic, face față, de aproape trei decenii, competiției, reușind să țină pasul cu retaileri uriași intrați pe piața românească.

În 1994, se deschideau porțile primul magazin ce avea să se transforme într-un exemplu de succes pe piața autohtonă. Trei decenii mai târziu, femeia din spatele acestui proiect îndrăzneț și ambițios este un nume important în lumea afacerilor.

Cine este patroana din Vâlcea a cărei afacere se luptă cu coloșii Lidl, Kaufland sau Carrefour

Dorina Mutu este co-founder, general manager, SC Annabella SRL. Compania a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 480,4 mil. lei și un profit net de 20,3 mil. lei.

„Încă din copilărie m-am simţit atrasă de lumea comerţului, mi-am dorit să devin lider şi să conduc propria afacere sau să fiu/fac parte dintr-o afacere de familie. Am cultivat de-a lungul timpului această pasiune, care şi-a găsit expresia în afacerea pe care am fondat-o alături de soţul meu, în 1994.

Am pornit cu un prim magazin în care se vindeau fructe şi legume. Acum, grupul Annabella are 120 de supermarketuri, două fabrici de conserve de legume şi fructe, precum şi alte proiecte şi afaceri în domeniul agriculturii”, a declarat patroana care se bate zi de zi cu coloșii Lidl, Kaufland sau Carrefour, potrivit businessmagazin.ro.

patroana (2)

Pe scurt, Annabella înseamnă peste 1.000 de angajați, 120 de magazine, fabrici. Este o companie 100% românească.

„Povestea brandului Annabella a început la patru ani după Revoluție, cu un magazin în care se vindeau fructe și legume și doi oameni cu ambiții mari.

Magazinele Annabella sunt special concepute pentru retailul modern. Annabella a dedicat segmentului alimentar, o proporție de 75% din spațiul său, restul fiind ocupat de produse non alimentare”, se precizează pe site-ul magazinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe