Lucrările la noul pod din Râmnicu Vâlcea sunt finalizate în proporție de 60%. Acum se montează grinzile

miercuri, 13 noiembrie 2024

Proiectul denumit „Arteră de circulație între Splaiul Independenței și Strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olănești” este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru județul Vâlcea, cu o valoare totală de 8,57 milioane lei (TVA inclus), din care 5,75 milioane lei sunt asigurați de la bugetul de stat.

În prezent, se montează grinzile podului care va lega Strada Morilor de Splaiul Independenței. Lucrările, aflate la 60% ca procent de finalizare, vor îmbunătăți semnificativ traficul în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea și vor facilita accesul la obiective publice importante, conectând Splaiul Independenței de Strada Morilor și cartierele adiacente.

Lungimea drumului construit este 209 metri; Lungimea podului rutier este 58,5 metri; Lățimea părții carosabile a podului este șapte metri, având două trotuare, fiecare cu lățimea de 1,5 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe