Prin hotărârea nr. 1389/2024, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 1 milion de lei către Primăria comunei Câineni din taxa pe valoarea adăugată din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital. În luna august, Consiliul Local al comunei Câineni a decis implementarea proiectului de investiţie „Reabilitare drum paralel Olt, sat Câinenii Mari, comuna Câineni, Judeţul Vâlcea”, la valoarea de 832.446 lei (cu TVA). Ion Nicolae, primarul din Câineni, a declarat: „Am început anul școlar cu ambele unități de educație puse la punct, reabilitate din punct de vedere al eficienței energetice, școli cu toate dotările, pe parte de echipament IT, mobilier. A fost una dintre prioritățile noastre să modernizăm ambele școli în acest an”. Deşi administrează o comună grea şi cu resurse proprii destul de reduse, Ion Nicolae a înţeles că singura sa şansă este să atragă fonduri din surse externe nerambursabile. Iar pentru a-şi atinge obiectivele, şi-a construit la Primăria Câineni o echipă foarte bună, care-l ajută foarte mult în misiunea sa. Edilul a devenit un model şi pentru alţi primari din regiune şi nu este de mirare. În ultimii ani, prin AFIR, a implementat cu succes mai multe proiecte: dotarea administraţiei publice cu un utilaj (buldoexcavator) necesar pentru un spectru larg de lucrări, în regie proprie - 71.763 euro, amenajarea unui teren de sport multifuncţional, în satul Câineni Mari - 62.000 euro, realizarea unui parc în Câinenii Mici - 60.663 euro, etc.
Web Design by DowMedia