Polițiștii Biroului Rutier Vâlcea au intervenit luni seară la un accident produs pe Drumul Național 67, în localitatea Copăcelu.
Un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe marginea carosabilului - relatează gds.ro
În urma evenimentului, bărbatul aflat la volan, precum și o pasageră, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.