Arhiviștii anunță grevă de avertisment, cu planuri de suspendare a activității din săptămâna următoare

luni, 4 noiembrie 2024

Toţi cei 13 angajaţi ai Arhivelor Naţionale - Serviciul Judeţean Vâlcea s-au aflat luni, în intervalul orar 12,00 - 14,00, în grevă de avertisment în semn de protest faţă de inechităţile salariale care există între ei şi cei din structura centrală, informează Agerpres.

"Am rămas în acest moment singura instituţie din sistemul bugetar în care mai există inechităţi. Majoritatea au fost rezolvate începând cu luna decembrie a anului trecut şi la începutul acestui an printr-o ordonanţă de urgenţă şi o lege de aprobare, dar, deşi noi am propus ca şi la Arhivele Naţionale aceste inechităţi să fie rezolvate, nu au fost rezolvate şi am ajuns în situaţia în care declanşăm prima grevă din Ministerul de Interne. (...) Diferenţele între angajaţii din judeţe şi cei de la centru sunt între 2.000 şi 4.000 de lei şi această inechitate nu are niciun sens în condiţiile în care desfăşoară exact aceeaşi muncă, au aceleaşi atribuţii, au aceleaşi funcţii în statul de organizare", a afirmat Ion Stuparu, vicepreşedintele Sindicatului Europol, la care de la începutul acestui an au aderat circa o jumătate dintre angajaţii serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Arhiviştii vâlceni spun că pe lângă salarii sunt nemulţumiţi şi de condiţiile în care sunt nevoiţi să păstreze documentele, aici fiind ţinute arhivele de stare civilă din perioada 1831-1920, ale fostelor notariate din perioada 1952-1995, arhivele primăriilor din judeţ, precum şi cele judecătoreşti.

"Problema noastră, în judeţul Vâlcea, este că vara este foarte, foarte cald, ceea ce dăunează documentelor. În general, pentru a asigura condiţii corespunzătoare de păstrare a documentelor trebuie să nu existe variaţii mari de temperatură şi umiditate, dar neavând spaţiile amenajate astfel încât să păstreze o temperatură prielnică documentului, rişti să distrugi documentele chiar prin uscare, de exemplu. Noi nu vorbim de documente din anii 2000, vorbim de documente create începând cu anii 1830 şi pentru a realiza o igienizare corespunzătoare a acestor documente nu avem absolut deloc dotarea necesară. (...) Noi apreciem foarte mult valoarea istorică a documentelor, pentru că avem numai documente cu valoare istorică şi atunci, bineînţeles că ne pasă şi de modul în care suntem salarizaţi, dar şi de condiţiile de păstrare a documentelor. Nu cerem decât eliminarea discriminării, nu cerem decât salarizare în concordanţă cu colegii noştri din Arhivele Naţionale Centrale", a declarat şefa Serviciului Judeţean a Arhivelor Naţionale Vâlcea, Doina Glăvan.

Reprezentanţii Arhivelor Naţionale din Vâlcea au precizat ca în cazul în care nu le vor fi luate în seamă revendicările vor declanşa începând de săptămâna viitoare greva generală şi vor bloca întreaga activitate a instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe