Comercianții care doresc să participe la Târgul „Decembrie Magic” pot fi entități juridice, precum S.R.L., P.F.A., I.F., I.I. și producători agricoli-persoane fizice.
Înscrierea se face prin completarea cererii tip anexate şi înregistrarea acesteia la registratura Primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea. Pentru a fi validă, cererea trebuie însoţită de:
- documentele comerciantului: copie după certificatul de înregistrare, certificatul constatator, atestatul de producător, după caz,
- copie după C.I. administrator / titular atestat de producător,
- documentul de înregistrare sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în cazul comercializării de produse agroalimentare, respectiv, pentru activităţi de alimentaţie publică,
- poze şi alte materiale de prezentare a produselor comercializate,
- experienţele anterioare la târguri similare (dacă este cazul).
Selecţia cererilor şi modul de organizare a târgului sunt cuprinse în Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr.248/2021.