Un incident violent s-a produs în timpul unui botez în Vâlcea, în noaptea de 26 spre 27 octombrie. În urma acestuia, șase persoane au fost transportate la spital.
Într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că în noaptea de 26 spre 27 octombrie, o petrecere de botez organizată în localitatea Bujoreni a degenerat într-un conflict violent. Mai mulți invitați s-au luat la bătaie, transformând curtea unde avea loc evenimentul și strada din apropiere într-un adevărat câmp de luptă - anunță adevarul.ro
IPJ Vâlcea a declarat: „Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea, Biroului de ordine publică Râmnicu Vâlcea şi SAS Vâlcea au intervenit în noaptea de 26/27 octombrie a.c., în comuna Bujoreni, pentru aplanarea unui conflict care a izbucnit între mai multe persoane. În fapt, între participanţii la o petrecere de botez ar fi izbucnit un conflict, mai multe persoane lovindu-se reciproc, atât in curtea unui imobil, cât şi în drumul public. La faţa locului s-au deplasat de asemenea şi echipajele de ambulanţă, şase persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”.
În urma incidentului, a fost înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care investighează acuzațiile de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare, distrugere și violare de domiciliu. Bărbații reținuți de către autorități au vârste cuprinse între 19 și 42 de ani.
Web Design by DowMedia