Primăria Galicea organizează o nouă acțiune de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor

sâmbătă, 21 septembrie 2024

Pentru că s-a confruntat în repetate rânduri cu „fenomenul” câinilor abandonați pe teritoriul comunei, administrația din comuna Galicea organizează, cu sprijinul unei echipe de medici, o nouă campanie de sterilizare gratuită. Este vorba despre o campanie gratuită pentru sterilizarea câinilor și a pisicilor, derulată în parteneriat cu echipa de medici „Smeura – Sterilizări gratuite câini & pisici”, sub motto-ul „Castrarea previne suferința”.

Campania se va desfășura luni, 30 septembrie 2024, lângă piscina din centrul comunei Galicea. Persoanele interesate trebuie să știe că informații suplimentare pot obține apelând numărul de telefon 0747.867.857. Tot apelând acest număr de telefon (sau prin WhatsApp), persoanele interesate pot face programări pentru sterilizarea animalelor pe care le dețin.

„Vârsta minimă a animalelor, pentru a putea fi sterilizate, este de șapte luni. Nu hrăniți animalele în ziua intervenției. Vă rugăm să aveți la dumneavoastră cartea de identitate pentru declarația de anestezie. Este necesar să asigurați transportul câinilor și pisicilor după intervenție, întrucât, fiind sub efectul anesteziei, nu vor putea merge. ATENȚIE: Conform Legii nr. 258/2013, sterilizarea animalelor este obligatorie. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de până la 10.000 de lei”, au anunțat organizatorii campaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe