Fetiţă de şase ani, rănită într-un accident produs pe DN 64, la Vlădeşti

duminică, 29 septembrie 2024

O fetiţă de şase ani a ajuns, duminică, la spital după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 64, în localitatea Vlădeşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, din primele date, se pare că maşina în care se afla minora ar fi fost lovită de un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, care nu ar fi acordat prioritate într-o intersecţie.

"Din cercetările efectuate, a reieşit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani şi un alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani. În urma evenimentului, o minoră în vârstă de 6 ani, care se afla într-unul dintre cele două autoturisme, a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.

În zonă, circulaţia a fost oprită pe o bandă de mers pentru câteva zeci de minute, pentru a permite poliţiştilor să facă cercetările la faţa locului şi să stabilească cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc evenimentul. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe