Constantin Rădulescu: PSD Vâlcea a început mobilizarea pentru alegerile parlamentare și prezidențiale

joi, 12 septembrie 2024

După un succes major înregistrat la alegerile locale, unde PSD a arătat că este cea mai importantă forță politică din județul Vâlcea, în această perioadă, după ședința Biroulului Permanent Județean, pe tot teritoriul Județului Vâlcea, PSD a declanșat procedurile de pregătire a structurilor locale pentru alegerile care urmează.

În acest sens, președintele organizației județene, Constantin Rădulescu, însoțit de secretarul executiv al organizației, dar și de cei care se ocupă de aspectele de ordin juridic, mobilizare internă și logistică, sunt prezenți la întâlniri pe zone cu toți liderii PSD de la nivel local - menționează jurnalulolteniei.ro

“A început strângerea de semnături, am declanșat procedurile de identificare și nominalizare a reprezentanților noștri în secțiile de votare, ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă mobilizare internă, pentru că ne dorim să câștigăm alegerile în județul Vâlcea.

Noi suntem cei cu bună-credință! Noi suntem cei care se țin de cuvânt! Noi, PSD Vâlcea, candidăm pentru oameni, nu împotriva cuiva! Suntem o echipă unită și puternică, o echipă care urmează să-și desemneze candidații pentru Parlamentul României și care își susține președintele partidului, pe domnul Marcel Ciolacu, la funcția de Președinte al României.

Nu vom veni în fața oamenilor cu lozinci sau cu povești, vom veni în fața oamenilor spunându-le că vom continua să facem proiecte pentru modernizarea județului Vâlcea, pentru binele locuitorilor săi, iar parlamentarii de Vâlcea vor fi cei care vor susține un viitor guvern și un viitor președinte bun și pentru județul Vâlcea” – Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe