Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea au precizat că solicitarea a venit prin 112, de la o persoană care se afla în apropiere, însă la sosirea echipajului de intervenţie, animalul sălbatic nu se mai afla în zonă, scrie Agerpres.
"Incidentul s-a petrecut în Poiana Perişani, o zona aflată la distanţă de zonele locuite. Din fericire, nicio persoana nu a fost pusă în pericol. Apelantul a fost sfătuit să nu se apropie de locul incidentului şi să aştepte sosirea forţelor de ordine. Echipa de jandarmi a rămas în apropiere, pentru a monitoriza situaţia şi a se asigura ca pericolul a trecut complet", a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.
Jandarmii sfătuiesc populaţia ca în cazul în care observă un urs în zone locuite, să semnaleze de urgenţă autorităţilor, prin 112, prezenta acestuia şi să evite să se apropie de el ca să îl hrănească sau să îl fotografieze.
Web Design by DowMedia