Un băieţel de 6 ani a sfârşit carbonizat în Vâlcea, după ce casa familiei a luat foc. Mama şi mătuşa micuţului sunt date dispărute

vineri, 30 august 2024

Tragedie în localitatea Vaideeni din judeţul Vâlcea. Un băieţel în vârstă de 6 ani, imobilizat la pat, a murit în această dimineaţă, după ce un incendiu puternic a mistuit casa în care se afla. Salvatorii le caută acum pe mama şi mătuşa copilului, ambele dispărute.

Incendiul ar fi fost anunţat la 112 de vecini.

"Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o casă de locuit, în localitatea Vaideeni. Din spusele apelantului, în casă este posibil să fie surprinse două persoane. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SAJ. 

La sosirea forțelor ISU focul se manifesta generalizat la întreaga locuință. Se acționează cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operatiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului", a transmis ISU Vâlcea la scurt timp după ce pompierii au început acţiunea pentru stingerea incendiului, conform observatornews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe