Ion Ungureanu: Consiliul local al comunei Muereasca a aprobat modernizarea drumurilor Socului, Grui, Cimitirului, Bouleci și Școlii

joi, 29 august 2024

 

 

Prin hotărârea nr. 53/2024, Consiliul local al comunei Muereasca a aprobat realizarea unui studiu de fezabilitate si proiectare cu detalii de executie pentru obiectivul de investiție „Reabilitare, modernizare drumuri (str. Socului, str. Grui, str. Cimitirului, str. Bouleci si str. Școlii)”. În luna iunie, Primăria comunei Muereasca a înfiinţat serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân de pe raza localității, dar și planul de acţiune pentru gestionarea câinilor fără stăpân din comuna Muereasca. Prin hotărârea nr. 35/2024, Consiliul local al comunei Muereasca a adoptat obiectivul de investiţii „Staţie de pompare apă potabilă - strada Izvorului, sat Hotarele, comuna Muereasca, județul Vâlcea”, la valoarea de 162.561 lei, finanţat de la bugetul local. În primăvara acestui an, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 400.000 lei către Primăria comunei Muereasca pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Edilul-șef Ion Ungureanu continuă în ritm susținut investițiile pentru modernizarea comunei Muereasca: „Anul acesta vom continua amenajarea cu mobilier urban, foișoare și bănci. Vom asfalta din drumurile de interes local, avem proiecte pe energie verde, vrem să amenajăm zone de drumeții, de picnic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe