Sediul PNL, pichetat de zeci de membri ai organizaţiei municipale; protestatarii cer demisia liderului judeţean

miercuri, 10 iulie 2024

Circa 20 de membri ai organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea au pichetat, marţi seara, sediul filialei judeţene, nemulţumiţi de hotărârea Biroului Politic Judeţean (BPJ) de a dizolva Biroul Politic Local (BPL) şi de a-l demite pe preşedintele organizaţiei municipale, Virgil Pîrvulescu, în urma rezultatelor obţinute la alegerile locale din 9 iunie.

Cum acţiunea nu a primit aviz de la autorităţile publice locale, protestatarii s-au plimbat mai multe minute prin faţa sediului de partid în tăcere, purtând doar pancarte pe care şi-au scris nemulţumirile.

"Hotărârea nestatutară a fost luată în Biroul Politic Judeţean la trei zile după alegeri, fără să se facă o analiză concretă a cauzelor care au dus la rezultatul slab pe care l-am avut la municipiu. Eu am participat la acea şedinţă şi vă spun sincer că am avut sentimentul că ne aşteptau. Pur şi simplu ne aşteptau să ne ia capul. Atunci au hotărât ei în Biroul Politic Judeţean să îl demită pe domnul preşedinte Virgil Pîrvulescu şi să dizolve Biroul Politic Local. Dizolvarea Biroului Politic Local este total nestatutară pentru că BPL este ales de Biroul de Coordonare Local. El l-a ales, el l-a învestit, deci îl demite cel care îl alege", a declarat preşedintele interimar ales de membrii organizaţiei municipale, Nicuşor Bocşe.

Potrivit acestuia, în regulamentul partidului, la lit. 26, scrie foarte clar că BPJ "propune" către Comitetul de Coordonare Local. "Ori ei nu au făcut lucrul acesta. Noi am organizat un Comitet de Coordonare Local pe 26 (iunie, n.r.) în care domnul Virgil Pîrvulescu şi-a depus mandatul. A fost o decizie echivocă, dar asupra căreia nu a mai revenit, iar oamenii din sală, participanţi la acea şedinţă, au invalidat hotărârea 117 a BPJ-ului, adică nu au fost de acord cu dizolvarea BPL-ului şi m-au ales pe mine preşedinte interimar. În aceeaşi zi s-a luat şi hotărârea să avem alegeri pe data de 18 septembrie. Deci, s-a propus un preşedinte interimar, s-a propus o dată pentru alegeri... Deci, lucrurile sunt foarte statutare", a mai argumentat Nicuşor Bocşe.

Acesta a precizat că l-a informat printr-un memoriu şi pe preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, de nemulţumirile membrilor organizaţiei municipale, ei solicitând totodată şi demisia preşedintelui filialei Vâlcea a partidului, deputatul Cristian Buican.

"Normal! Nu dumnealui este managerul acestei filiale? Atunci când nu ai rezultate, nu poţi să te premiezi singur şi să te pui pe locul întâi la Camera Deputaţilor. Trebuie să îţi dai demisia pentru că nu ai câştigat alegerile. De 30 de ani tot pierdem alegerile în judeţul Vâlcea. 30 de ani în care Partidul Social Democrat a crescut, Partidul Social Democrat s-a reformat, a acaparat şi mai tare puterea. Va fi din ce în ce mai greu să ne luptăm cu ei, dar pe noi nu ne sprijină nimeni în treaba asta. (...) Vrem să facem altfel de politică, adică o politică nu ca acum în sistem fanariot, adică să stai în poziţie de drepţi şi să pupi inelul de fiecare dată dacă te-a pus într-o funcţie cineva. Vrem să punem oameni în funcţii pe criteriul de meritocraţie", a mai spus Bocşe.

Între cei prezenţi la acţiunea de protest s-a aflat şi actorul Grig Chiroiu, care a candidat la alegerile locale de luna trecută din partea PNL la funcţia de primar al staţiunii Băile Olăneşti, dar a ieşit pe locul al treilea, obţinând 19,55 % dintre voturile celor care s-au prezentat la urne.

"Din punctul meu de vedere, eu nu că sunt mulţumit de rezultatul obţinut la Olăneşti. Sunt foarte mulţumit, pentru că acolo, la Olăneşti, eu m-am bătut inclusiv cu PNL-ul din PNL, cu Laurenţiu Cazan, care este deputat PNL. Este o poveste mai lungă şi vă promit că voi face un serial, pentru că trebuie să se ştie că în Vâlcea, din păcate, sunt zone în care baronaşii locali sunt de 20 de ani, nu de acum că e stabilitatea PSD cu PNL... Cel puţin la Olăneşti lucrurile astea se întâmplă de mult timp (...) Particip la acest protest din principiu pentru că Partidul Naţional Liberal este până la urmă un mod de viaţă, o 'casă regală' cum i-am spus eu, este al oamenilor liberi. Din păcate, în anumite zone este furat, din punctul meu de vedere. Deci, nu se mai respectă principiile liberale. Nu poţi să trădezi principiile liberale şi să rămână aşa. Mai mult decât atât, să te recompenseze, cum ar veni, cu preşedinţia municipiului. Nu se poate...", a afirmat actorul cunoscut din serialul tv "Trăsniţii".

Liberalii din municipiu nemulţumiţi au precizat că vor continua până vineri inclusiv acţiunea de pichetare a sediului PNL Vâlcea şi că vor deschide şi acţiune în instanţă împotriva deciziei BPJ care l-a desemnat ca preşedinte interimar al organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea pe deputatul Laurenţiu Cazan. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Sediul PNL, pichetat de zeci de membri ai organizaţiei municipale; protestatarii cer demisia liderului judeţean”

  1. Au fost reclamații la unele secții de votare după numărarea voturilor !
    In urnă, au fost mai muuuuuulte voturi decât participanții la VOT !
    Cand se va " limpezi " această situație?
    Pe Facebook am văzut ,că
    au
    fost aduși indivizi din alte județe si au fost cazați la Colonia
    Nuci , cu vize de flotant !Dacă este adevărat, alegerile ar trebui anulate !

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe