Munca asiduă din ultimii ani a Asociației Kogayon pentru a obține statutul de Geoparc UNESCO pentru toată suprafața județului Vâlcea, cu localități și exploatații miniere incluse, a fost în zadar. Deși au chemat autoritățile la o întâlnire la care ar fi trebuit doar să se prezinte o situație deja rezolvată, înainte de a obține undă verde de la reprezentantele trimise în România de UNESCO, ședința s-a transformat în scandal, spre disperarea Secretarului General al UNESCO pentru România, Madlen Șerban, care s-a declarat oripilată de atitudinea românilor în fața oaspeților de seamă din străinătate – conform surselor noastre care au participat la întâlnire.
„Acest ONG care din punctul nostru de vedere nu face decât să încerce să administreze patrimoniul public al localităților noastre, pentru a obține fonduri europene pentru ei, a încercat să susțină că nici măcar nu au nevoie de aviz de la noi. Iar noi vom avea numai restricții și nu vom mai putea face nimic. Noi avem poligon de tragere NATO, avem cariere în exploatare și nu se va mai face nimic în geoparc. Pe ei nici nu i-a interesat că am dat aviz negativ. Ne-au băgat inclusiv zona urbană în geoparc”, se plânge primarul de la Horezu, Nicolae Sărdărescu.