Grupul Diana din Râmnicu Vâlcea, deţinut de familia Crăciunescu, activ pe piaţa de carne şi de peşte, dar şi în retail, vrea să se extindă de la nivel regional, din Oltenia, la nivel naţional. Astfel, a schimbat identitatea vizuală a brandului după 30 de ani de prezenţă pe piaţă, iar în 2024 îşi propune să schimbe reţetele a peste 200 de produse, să listeze mai multe produse în comerţul modern şi să deschidă mai multe magazine proprii, potrivit reprezentanţilor săi, conform zf.ro
„Cel mai important proiect în derulare este procesul de rebranding Diana, planificat şi demarat după maparea fluxurilor şi activităţilor pentru noile capacităţi de producţie dobândite în ultimii ani. Acest proces nu se limitează la o nouă identitate vizuală, ci a presupus reorganizarea a peste 200 de reţete în patru game distincte (Mainstream, Upper Mainstream, Produse Boiereşti şi Premium), pentru a ne adresa consumatorilor cu un portofoliu de calitate, diversificat, dar şi într-o formulă mult mai atractivă“, au răspuns reprezentanţii Diana la întrebările ZF trimise cu ocazia realizării ediţiei din 2024 a catalogului Cei mai mari jucători din economie.