Excursie pe Valea Lotrului pentru copii oferită de Parohiile din Cercul pastoral-misionar Râmnicu-Vâlcea - Nord

duminică, 28 iulie 2024

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, prin Biroul de Asistenţă Socială, continuă derularea proiectului „Prietenie pe roţi”, care îşi propune realizarea de activităţi sociale de tip recreativ, respectiv organizarea unor excursii în perioada vacanței de vară pentru copiii ce provin din familii aflate în dificultate, alături de membrii Centrelor catehetice parohiale.

Astfel, luni, 22 iulie, parohiile din Cercul pastoral-misionar Râmnicu-Vâlcea - Nord au organizat în cadrul proiectului social o excursie, în cadrul căreia 35 de copii însoțiți de preoți și profesori au vizitat Mănăstirile:„ Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Mălaia, Cozia, Turnu și Ostrov.
În cadrul excursiei copiii și-au făcut noi prieteni, au socializat şi au petrecut timp liber împreună într-un mod plăcut şi folositor, iar la final bucuria a fost imensă prin vizitarea Dino Park Mălaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe