George Simion și-a creștinat copilul. Președintele AUR a anunțat fericitul eveniment pe pagina sa de Facebook. Totodată, a publicat și o fotografie în care își ține fiul în brațe - anunță capital.ro

George Simion a trăit unul dintre cele mai fericite momente

Petrecerea la care au luat parte 1.000 de invitați s-a desfășurat la Gura Humorului.

„Gata, băiatul meu, de acum în rândul creștinilor. Mama și tata te vor ajuta să crești MARE!”, a scris George Simion pe Facebook.

 

Anterior, liderul AUR a lansat o invitație online pentru toți românii dornici să participe la creștinarea fiului său, Radu Simion. Invitația a conținut următorul mesaj:

„Sunt cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a făcut părinților mei și mă numesc RADU SIMION.

Vreau să vă cunosc și de aceea vă invit la botezul meu, unde voi veni cu mami și tati: Ilinca și George Simion și părinții mei spirituali: Georgiana și Cosmin & Camelia și Daniel.

Vă voi aștepta pe data de 6 iulie 2024 la Toaca Bellevue, Gura Humorului, Suceava. Va fi mare veselie, să nu lipsiți!”

Amintim că fiul lui George Simion s-a născut în ziua de 24 aprilie 2024.

George Simion
SURSA FOTO: Facebook, George Simion

Mesajul președintelui AUR a strâns mii de reacții și comentarii

Mesajul publicat de președintele AUR pe Facebook a strâns imediat mii de reacții și comentarii. Acestea sunt câteva dintre mesajele publicate de următori:

  • „Doamne ajută! Să fie sănătos și puternic, ca părintii lui!”;
  • „Să vă trăiască și să crească mare, PUTERNIC și sănătos!”;
  • „Acum a primit un Înger păzitor ! Va fi lângă el și îl va ghida și proteja! Viață frumoasă să aibă, Radu! Iar voi, să vă bucurați de el și cu el!”,
  • „Dumnezeu să îl poarte pașii în viață și să-l ocrotească pe Răducu!”;
  • „Un eveniment deosebit este intrarea unui prunc în casa Domnului! Să trăiască în dragoste de părinți și iubire de aproape, să aibă parte de sănătate”;
  • „Dumnezeu să-i dăruiască o viață prosperă și binecuvântată! Hristos în inima lui!”;
  • „Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze! Sănătate multă și mulțumire sufletească!”.

Nașul de cununie a oferit mai multe informații

Liderul AUR face și ultimele pregătiri pentru petrecerea de sâmbătă. Nașul de cununie al lui George Simion, Petrică Negrea, a oferit mai multe informații despre eveniment.

Printre altele, el a spus că se va cânta doar muzică românească și muzică bucovineană.

„Este un eveniment special, privat, al finului meu, președintele AUR. Ne-am pregătit foarte bine, dar invitații, prietenii și colaboratorii lui….să fie bucuria și odihna sufletească. În afară de mâncare, i-am pregătit, i-am întâmpinat cu voie bună, cu pălincă, cu afinată, cu plăcinte poale în brâu și cu obiceiurile noastre ale poporului român”, spunea el.