Parohia Nemoiu a sărbătorit 100 de ani de viață ai doamnei Lucreția Cruceru, o enoriașă cu o istorie impresionantă și o prezență binecuvântată în comunitate.
Duminică, 21 iulie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh Silviu Barboni împreună cu mai mulți enoriași devotați au vizitat-o pe doamna Cruceru la domiciliul său din comuna Amărăști. Toți cei prezenți au privit-o cu admirație și respect pe sărbătorită, au participat la rugăciunea de mulțumire, i-au oferit flori, cadouri și i-au cântat „La mulți ani!”.
Doamna Lucreția Cruceru s-a născut în anul 1924 în satul Nemoiu, comuna Amărăști, iar toată viața i-a fost marcată din pricina încercărilor vremurilor, a greutăților și neajunsurilor. Tinerețea și-a purtat-o în Al Doilea Război Mondial, a prins foametea cauzată de seceta din anul 1946 și comunismul.
Cu toate acestea își amintește şi acum cu drag de tradițiile și obiceiurile populare promovate prin serbările organizate, atunci, la care ea interpreta diverse cântece populare sau patriotice. Participa și la dansurile populare ce se prezentau cu ocazia diferitelor evenimente. În ciuda faptului că nu are multă școală, acum la vârsta de 100 de ani încă mai citește, fără ochelari, din cărțile de rugăciuni.
Nu și-a pierdut nicicând credința în Dumnezeu, iar îndemnul pentru cei care i-au călcat pragul casei a fost următorul: „Să fiți cuminți, să învățați, să munciți, și mai presus de toate să aveți credință în Dumnezeu căci fără El nimic nu se poate!”.
Web Design by DowMedia