Râmnicu Vâlcea a organizat primul juriu al cetățenilor, pentru a-i implica pe cetățeni în politica de coeziune a UE

vineri, 28 iunie 2024

Cetățenii au fost implicați în procesul decizional local pentru valorificarea investițiilor în mobilitatea urbană sustenabilă și pentru atingerea obiectivului „O Europă mai verde, fără emisii de carbon”.

Pe 27 și 28 iunie 2024, municipalitatea Râmnicu Vâlcea a organizat evenimentul de închidere a juriului cetățenilor privind mobilitatea urbană.  Juriul cetățenilor a reunit un grup de 20 de cetățeni, reprezentativi pentru populația orașului, cu scopul de a discuta și de a formula recomandări pentru consiliul municipal în vederea transformării transportului public în unul mai atrăgător pentru public, reducând astfel congestionarea traficului.  Evenimentul a reunit autorități publice de la nivel local și național din România, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și experți ai OCDE în domeniul proceselor deliberative, pentru a prezenta rezultatele acestei experiențe pilot și pentru a împărtăși lecțiile învățate.

Orașul Râmnicu Vâlcea depune eforturi uriașe pentru tranziția către reducerea substanțială a emisiilor de CO2, în conformitate cu obiectivul de zero emisii nete la nivelul UE până în 2050. Aceste eforturi sunt sprijinite de politica de coeziune a UE: în următorii ani, Râmnicu Vâlcea intenționează să investească 32 de milioane de euro în planul local de mobilitate urbană sustenabilă. Implicarea cetățenilor în procesul decizional al măsurilor care permit tranziția verde este esențială pentru a spori eficacitatea și acceptabilitatea acestora.

Un juriu al cetățenilor este un exemplu de proces deliberativ reprezentativ. Un proces deliberativ constă într-un grup selectat aleatoriu de persoane care sunt în mare măsură reprezentative pentru o comunitate, grup care se reunește pentru a petrece o perioadă semnificativă de timp învățând, dezbătând și deliberând cu privire la o anumită chestiune de politică. Rezultatele deliberării, care este facilitată de obicei de personal format în acest sens, sunt un set de recomandări colective pentru factorii de decizie politică. Juriul cetățenilor privind mobilitatea urbană este rezultatul unui efort comun al municipiului Râmnicu Vâlcea și al Fundației comunitare Vâlcea (o organizație a societății civile), împreună cu sprijinul tehnic al experților OCDE în domeniul metodelor inovatoare de participare a cetățenilor, sub egida Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene. Municipalitatea a trimis 2 000 de scrisori către gospodării aleatorii din întregul oraș. Cetățenii care și-au manifestat interesul de a participa au fost apoi sortați în funcție de gen, de categoria de vârstă și de obiceiurile legate de transport. Juriul s-a reunit pentru șase zile de lucru, împărțite între sesiuni interactive de învățare cu experți, dezbateri facilitate și elaborarea de recomandări. Membrii juriului și-au prezentat recomandările finale primarului și consiliului municipal. Fiecare recomandare va fi acum analizată de departamentele tehnice ale municipalității și va primi un răspuns detaliat din partea consiliului municipal cu privire la fezabilitatea sa. Toate recomandările fezabile vor fi puse în aplicare. Până la această dată, juriul cetățenilor din Râmnicu Vâlcea este primul proces deliberativ înregistrat vreodată în România.

Context

Juriul cetățenilor din Râmnicu Vâlcea face parte din inițiativa-pilot „Punerea în aplicare inovatoare a principiului parteneriatului în politica de coeziune a UE” – o cooperare între DG REGIO, OCDE, autoritățile responsabile pentru programe, beneficiari și organizații ale societății civile. Acest proiect urmărește să experimenteze și să instituționalizeze metodologii inovatoare de implicare a cetățenilor în procesul de elaborare a politicilor, precum procesele deliberative, inovarea deschisă, bugetarea participativă, monitorizarea civică, acestea fiind aplicate pentru o mai bună gestionare și monitorizare a fondurilor UE din cadrul politicii de coeziune. În 2024 se desfășoară 11 proiecte-pilot în 7 state membre ale UE.

Sursa: https://romania.representation.ec.europa.eu/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe