Patru tineri din Vâlcea, reținuți după ce au comis furturi de peste o jumătate de milion de euro în Italia 

sâmbătă, 1 iunie 2024

Patru tineri din comunele vâlcene Galicea şi Ioneşti sunt acuzați că au furați din magazine şi locuinţe din Italia bunuri în valoare de circa 650.000 de euro. Ei au fost reținuți de poliţiştii vâlceni și urmează să fie predați autorităților italiene, a anunțat vineri, 31 mai, IPJ Vâlcea, citat de Agerpres. Cei patru, cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani, au fost prinşi, joi, de către poliţiştii vâlceni, iar în prezent se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă din Vâlcea şi Argeş. Ei urmează să fie predaţi autorităţilor judiciare din Italia, care au emis şi mandate europene de arestare pe numele lor. „Persoanele erau căutate, în vederea arestării, pentru comiterea în Italia a mai multor infracţiuni de furt calificat, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 650.000 de euro. Cei patru bărbaţi au fost prezentaţi procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, ulterior faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Vâlcea. Pentru identificarea lor, poliţiştii vâlceni au colaborat cu colegii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe