Judecătorul Bogdan Mateescu: Județul Vâlcea a centralizat primul rezultatele votului din 9 iunie!

marți, 11 iunie 2024

„Preşedintele Tribunalului Vâlcea mulţumeşte public tuturor persoanelor implicate în procesul de organizare în bune condiţii a procesului electoral care s-a desfăşurat în data de 9 iunie 2024. În judeţul Vâlcea s-a organizat primirea tuturor materialelor electorale care trebuiau, potrivit legii, să fie depozitate la toate judecătoriile din întreg judeţul şi la tribunal, prin punerea la dispoziţie cu această destinaţie a unui spaţiu unic de către UAT Râmnicu Vâlcea. În acest mod, s-au evitat traseele îndelungate, diferite între ele în întreg judeţul, care trebuiau parcurse de preşedinţii şi locţiitorii birourilor de circumscripţie locală sau de secţie de votare. Preşedinţii instanţelor din raza Tribunalului Vâlcea au stabilit în această perioadă serviciu de permanenţă la sediul de primire care să contribuie, alături de reprezentanţii primăriei şi ai instituţiei prefectului, la preluarea materialelor în mod continuu. De asemenea, eforturile depuse de judecătorii instanţelor din judeţul Vâlcea şi de celălalt personal al acestora în calitate de conducători şi locţiitori în cadrul birourilor electorale au fost remarcabile. Toate acestea au determinat desfăşurarea procesului democratic în bune condiţii, judeţul Vâlcea fiind primul judeţ din ţară unde s-au centralizat rezultatele din toate secţiile şi circumscripţiile locale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe