Incendiu la bucătăria unei pensiuni din incinta ştrandului din Ocnele Mari

vineri, 21 iunie 2024

Un incendiu a cuprins, în noaptea de joi spre vineri, bucătăria unei pensiuni din incinta ştrandului de la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea acestuia. 14 persoane, din care 11 turişti, s-au autoevacuat, fără a fi cineva rănit - anunță gds.ro

Acolo au ajuns forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ.

„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că arde violent acoperișul bucătăriei. 14 persoane din pensiune s-au autoevacuat”, conform ISU Vâlcea.

Este vorba despre 11 turiști și 3 angajați ai pensiunii. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

„Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că arde violent acoperişul bucătăriei şi un număr de 14 persoane din pensiune s-au autoevacuat (11 turişti şi 3 angajaţi, toţi adulţi). Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În interiorul bucătăriei erau 5 butelii, care au fost evacuate de pompierii militari”, a mai transmis ISU Vâlcea.

ncendiul a fost localizat şi lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, în limitele găsite.

În urma acestuia, au ars acoperişul bucătăriei (70%), interiorul şi bunurile existente (inclusiv electrocasnice), în proporţie de 90%, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe