„Prin credință și lucrarea virtuților, oamenii dobândesc și cresc într-o unitate tot mai mare, în ei înșiși, între ei și a tuturor cu Dumnezeu, spre plinirea acesteia în Împărăția cerurilor”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 iunie, la Mănăstirea Surpatele, unde a sfințit altarul de vară și noile chilii.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „în vederea îndeplinirii scopului pentru care lumea aceasta a fost creată, anume de a ajunge la unitatea desăvârșită întreolaltă și a tuturor cu Dumnezeu, Mântuitorul Hristos S-a rugat Tatălui: „Toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan XVII, 21). Unitatea este expresia virtuții și a stării de mântuire.
Lucrarea sfințitoare rămâne unirea întregii creații și unirea tuturor cu Dumnezeu, astfel încât „Dumnezeu să fie toate în toţi” (I Corinteni XV, 28). Întru realizarea acestei unități, Duhul Sfânt lucrează mai întâi unitatea lăuntrică a omului, în fiecare dintre sfinți, mai apoi unitatea între oamenii duhovnicești, iar mai pe urmă în întreaga creație. Prin unitatea lăuntrică a omului trebuie să înțelegem restaurarea chipului lui Dumnezeu din om.
Spre aceeași unitate înaintăm și noi, dacă ne unim cu El, cum spune părintele Dumitru Stăniloae: „Dumnezeu ne este în Hristos într-o maximă apropiere virtuală și, dacă actualizăm prin credință și prin eliberarea de patimi unirea cu El, ne putem uni în El cu toți cei ce cred și, în același timp, putem avea tot spațiul prins în raza energiilor divino-umane ale lui Hristos ce iradiază prin noi; distanța dintre noi și Dumnezeu și între noi, unii față de alții, e astfel depășită”. Cel ce „pe toate le plinește”, Acela pe toate le și umple de har și le unește, lucrând această unitate prin sălășluirea Mântuitorului Hristos în cei care se împărtășesc. Înțelegem din aceasta că unirea tuturor în Dumnezeu este o împreună-lucrare a Duhului Sfânt și a omului”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Web Design by DowMedia