Mulțumesc tuturor celor care ne-au votat la alegerile de duminică, în orașul Călimănești. Îi asigur pe toți cei care ne-au susținut și pe cei care nu ne-au susținut că am auzit mesajul transmis de ei și că vom fi întotdeauna împreună, pentru Călimănești.
Aproape 4 mii de oameni s-au prezentat la urne, din cei peste 7 100 cu drept de vot. 55,86%, mult peste nivelul atins la nivel național și la nivel local, în multe dintre orașele din România. Sunt mândru de interesul foarte înalt al locuitorilor stațiunii noastre pentru competiția electorală, care s-a încheiat și de data aceasta cu obținerea unui nou mandat de primar.
Continuăm proiectul de dezvoltare și de modernizare. Împreună, pentru Călimănești!
Florinel Constantinescu
primar