Privind rugăciunea drept lucrarea cea mai înaltă a minții și cea mai folositoare mântuirii sufletului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, oferă cititorilor volumul Mântuiește, Bunule, sufletele noastre!
Apărut în cadrul colecției „Verba Hierarchiae”, la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, volumul Mântuiește, Bunule, sufletul noastre! prezintă tâlcuirea duhovnicească a Rugăciunii Împărate Ceresc, cea care „descoperă, prin profunzimile sale teologice, taina Pogorârii Mângâietorului și Duhului Adevărului în viața noastră, pentru a Se sălășlui în inimile noastre și a ne împărtăși viața dumnezeiască. Rugăciunea apare ca o împreună-lucrare, a lui Dumnezeu și a omului, în care Duhul Sfânt mișcă voința omului și omul atrage prin voința sa harul lui Dumnezeu și, totodată, în taina rugăciunii descoperim smerenia nădăjduitoare în sălășluirea Duhului Sfânt în noi, a Cărui prezență se face simțită ca aducătoare de liniște, de lumină și de bucurie negrăită.
Duhul deschide ochii sufletului, care ajunge să vadă în tot omul chipul lui Dumnezeu. Rugăciunea apare ca o împreună-lucrare, a lui Dumnezeu și a omului, în care Duhul Sfânt mișcă voința omului și omul atrage prin voința sa harul lui Dumnezeu, cum arată părintele Dumitru Stăniloae: „Rugăciunea cere lucrarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu lucrează datorită rugăciunii”. Orice rugăciune bineplăcută lui Dumnezeu se face prin insuflarea Duhului Sfânt în inima omului. De aceea, nicio slujbă și nicio altă lucrare bună nu începe înainte de a-L cere în rugăciune pe Duhul Sfânt. Cuviosul Sofronie Saharov, care dăruia ore întregi din timpul fiecărei zile pentru a sta de vorbă cu ceilalți despre diverse probleme duhovnicești, mai înainte de a începe orice convorbire, fiind încă în picioare, făcea o rugăciune, rostind rar și apăsat Împărate Ceresc, pentru ca discuția ce urma să fie una binecuvântată. El începea cu această „ceremonie sfântă”, chiar și atunci când era vorba numai de o simplă discuție. Stând în picioare înaintea biroului, înălța capul și, cu ochii închiși, Îl cerea pe Duhul Sfânt. Iar după ce se închina cu semnul Sfintei Cruci, se așeza în scaun și începea convorbirea cu o sfințită cuviință. Mai spunea că atunci când comunicarea între doi oameni se săvârșește în Duhul Sfânt, ea devine „un eveniment proorocesc”. Cuviosul le încadra pe toate în lucrarea Duhului Sfânt. Omul iubitor de Dumnezeu își începe fiecare zi, fiecare rugăciune, fiecare muncă, printr-o epicleză personală, adică prin chemarea Duhului”, a spust Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Evenimentul prilejuit de lansarea volumului Mântuiește, Bunule, sufletele noastre! a avut loc joi, 6 iunie, în Sala „Emaus” a Centrului Pastoral „Sfântul Ierarh Calinic”, iar bucuria lecturii a fi împărtășită auditoriului de actorul Marius Chivu. În cadrul manifestării culturale, Elena Teodora Greciuc a susținut un recital la flaut, în care a prezentat teme muzicale clasice.
În cadrul colecției „Verba Hierarchiae”, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oferit anterior fiilor duhovnicești, ca, de altfel, tuturor cititorilor, o tâlcuire a rugăciunii „Tatăl nostru” în volumul Și ne învrednicește să Te numim pe Tine, Tată!”
Web Design by DowMedia