A murit Silviu Statie, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea

joi, 27 iunie 2024


Cu adâncă durere, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea anunță că a pierdut astăzi o personalitate de excepție – domnul profesor Silviu Statie, inspector școlar pentru managementul resurselor umane, un profesionist desăvârșit, un model de rigurozitate și seriozitate, un soț minunat, un tată extraordinar, un bunic iubitor, un veritabil pedagog și manager.
S-a născut pe 23 iunie 1960 și a absolvit la Craiova, în anul 1980, Liceul de matematică-fizică „Nicolae Bălcescu”, urmând studiile universitare la Facultatea de Științe ale naturii, Secția Matematică, din cadrul Universității din Craiova, între anii 1981-1985. Din 1985 până în 1990 a fost profesor de matematică la Școala cu clasele I-VIII, Tina Livezi. În anul școlar 1990-1991 predă matematica elevilor de la Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea, iar din toamna lui 1991 la Școala Gimnazială nr. 5.
Din 1992 a fost profesor la Liceul „George Țărnea”, Băbeni, ocupând și funcția de director al acestei instituții de învățământ din 1997 până în 2002, când a devenit inspector școlar în cadrul ISJ Vâlcea.
În aceste clipe de profundă tristețe, colegii din școlile vâlcene transmit condoleanțe familiei îndurerate.
Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens, dar și imaginea unei personalități despre care ne vom aminti cu drag.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să îl odihnească în pace !

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VÂLCEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe