Sparle si soparle, 08.05.2024  

miercuri, 8 mai 2024

 

Buican este bine implantat la afacerile cu Primaria Ramnicu Valcea, avand magazine in mai multe spatii comerciale ale administratiei publice locale (chirii modice la concesiuni pe zeci de ani!). Liderul PNL Valcea a primit cadou de la administratia locala un spatiu comercial de sute de metri patrati, o cladire intreaga, in cartierul Ostroveni din Ramnicu Valcea, zona ANL! 

ANI a sesizat și Parchetul cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal. Pe surse am aflat ca printre consilierii cercetati de ANI s-ar afla si candidatul PNL la Primaria Dragasani, Costinel Stoica.

Din 240 de persoane chestionate la începutul săptămânii despre intenţia de vot pentru Primaria Olanesti  au spus că-l votează pe Chiroiu şi PNL mai puţini oameni decât locuri are un microbuz şcolar. Lucru oarecum de aşteptat pentru că Pupăză a depus multe reclamaţii împotriva unor localnici la primărie, i-a dat afară din restaurantul pensiunii sale pe localnici spunând că preferă să aibă clienţi turiştii străini pentru că aceştia plătesc mai bine,  a distrus prin reclamaţii o afacere mică locală (exploatare forestieră) care oferea locuri de muncă unor oameni, a denigrat familia primarului Vasilache, i-a revoltat pe deţinătorii de pensiuni şi hoteluri din zonă spunând că aceştia sunt manageri slabi  şi nu ştiu să facă turism de înaltă calitate.

În prezent, Conacul Boieresc din Voivesti, aflat intr-o stare avansata de degradare, se află în proprietate privată și, deși reprezintă o oportunitate valoroasă pentru investiții, procedurile de reabilitare sunt destul de complexe, având în vedere statutul său de monument istoric. Proprietarul a evaluat costurile necesare pentru a readuce clădirea la starea sa inițială și acestea depășesc un milion de euro. Cu toate acestea, valoarea culturală și istorică a Conacului Boieresc depășește cu mult acest cost financiar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe