Deputatul liberal Cristian Buican rămâne „campionul absolut” al INACTIVITĂȚII parlamentare dintre toți aleșii din Vâlcea! În legislatura actuală 2020-2024, Buican are doar... o singură interpelare/întrebare, luări de cuvânt - la 12 puncte de sumar (în 10 ședințe), trei declarații politice depuse și câteva luări de cuvânt în Biroul Permanent si propuneri legislative plus două proiecte de hotărâri inițiate. „Liderul” PNL Vâlcea are acum 13 terenuri de toate tipurile (în comunele Budești, Perișani și Galicea), ultimul cumpărat chiar în anul 2022 în Budești, de 2.500 mp, plus că mai deține apartamentul din Râmnicu Vâlcea achiziționat în 2018. Deputatul liberal mai posedă 6 vehicule, bijuterii în valoare de 17.000 euro, iar în anul 2022, Cristian Buican a primit suma totală... de circa 200.000 de lei, din care, cea mai mare parte, de la Camera Deputaților.
Victorie la Tribunalul Vâlcea împotriva „edilului” din Drăgășani, Cristian Nedelcu! În dosarul nr. 1414/90/2022, primarul din Drăgășani îi cerea suma de 210.000 lei consilierului local Marian Roșca pentru că a avut curajul să spună ADEVĂRUL. „Cu toți banii lui și armata de juriști și avocați a pierdut procesul. Îmi pare rău, domnule primar. Mai încercați, sunt sigur că o veți face! Mai avem un proces la Drăgășani, și soția dumneavoastră m-a dat în judecată, și administratorul public, pus tot de dumneavoastră, și Negrea de două ori... 17 procese civile de când am început mandatul de consilier local și poate tot atâtea dosare penale... mafia de la Drăgășani împotriva unui singur om care se luptă pentru Drăgășani. Sau poate vă veți opri. Nu se merită! Dumnezeu să dea fiecăruia după cum merită”, a punctat Marian Roșca.
Descoperiri arheologice pe autostrada Sibiu-Pitești, secțiunea 3 Cornetu - Tigveni. CNAIR anunță că specialiștii Muzeului Național de Istorie efectuează mai multe lucrări arheologice pe traseul autostrăzii Sibiu-Pitești, ocazie cu care au fost realizate o serie de descoperiri interesante. Pe Secțiunea 3, arheologii lucrează în două situri, primul fiind localizat în localitatea Bârseștii de Jos, pe raza comunei Tigveni, iar celălalt se află în localitatea Rudeni - situl numărul 3. Corina Borș, arheolog și coordonator al lucrărilor de arheologie preventivă, spune că pe situl numărul 3 de la Rudeni, săpăturile de arheologie preventivă au început încă din 2023, iar artefactele descoperite aici datează din perioada de final a Preistoriei, din a doua epocă a Fierului (este un grup arheologic binecunoscut denumit Ferigile) și merg până în perioada contemporană. Artefactele descoperite urmează să fie prezentate publicului. De Zilele Europene ale Arheologiei se va deschide în organizarea de șantier a antreprenorului de la Cepari, o expoziție foto cu artefactele descoperite în zonă.