DIANA, companie deţinută de familia Crăciunescu din Râmnicu Vâlcea, activă pe piaţa de carne şi de peşte, îşi schimbă identitatea vizuală după 30 de ani de experienţă, astfel încât să ajungă la consumatori de toate vârstele şi să urce în topul producătorilor din industria de profil.
„Noul logo integrează un mesaj adaptat obiectivelor companiei, acela de a răsfăţa gusturile tuturor vârstelor. Este un logo actual, ce păstrează identitatea dată de fondator, fiind nou şi tradiţional în acelaşi timp, prin imagine şi mesaj“, au spus reprezentanţii DIANA. Logoul duce mai departe, într-o abordare adaptată dinamicii pieţei, elementele definitorii: numele şi culoarea verde, au explicat ei. Aceştia consideră că reuşita în business este dependentă de adaptare şi de curajul în accelerarea schimbării.
„Această schimbare vine într-un mod firesc, dar calculat şi asumat, după o perioadă în care compania s-a concentrat pe investiţii consistente pentru extinderea, îmbunătăţirea capacităţilor şi capabilităţilor de producţie, pe proiecte destinate implementării de măsuri de eficienţă energetică, urmate de procese de mapare, standardizare şi eficientizare a fluxurilor şi ajustare a strategiilor la schimbările din piaţă“, au precizat oficialii DIANA, conform zf.ro.