Edilul din Diculeşti, Armand Cupăreanu, a primit suma de 355.000 lei din partea CJ Vâlcea

luni, 1 aprilie 2024

 

Primarul din Diculeşti, Armand Cupăreanu, a primit suma de 355.000 lei din partea CJ Vâlcea, din fondul constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2024 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. În luna ianuarie, primarul din Diculeşti, Armand Cupăreanu, a semnat ordinul privind asfaltarea drumurilor, cu finanţare prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. „Modernizarea drumurilor de interes local din satele Băbeni - Olteţu, Budeşti şi Diculeşti” este unul dintre cele mai mari proiecte iniţiate şi promovate în acest mandat de primarul Armând Cupăreanu. Investiţia a fost aprobată în cadrul PNI Anghel Saligny, este estimată la 2 milioane de euro şi prevede reabilitarea infrastructurii de drumuri din Diculeşti, în vederea îmbunătăţirii vieţii locuitorilor din zonă, prin realizarea unor străzi moderne, care să satisfacă cerinţele actuale şi de perspectivă ale activităţilor desfăşurate în comună. Conform caietului de sarcini, constructorul va asfalta 19 străzi: Stejarului - 475 m, Bîrzani (tronson 1 - 115 m, tronson 2 - 88 m, tronson 3-88 m), Stadionului - 232 m, Salcamilor (tronson 1 - 160 m, tronson 2 - 150 m, tronson 3 - 48 metri), Bădila (tronson 1 - 100 metri, tronson 2 - 229 m, tronson 3 - 72 metri), etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe