Consultare publică pe tema aprobării Regulamentului Serviciului Public de Salubrizare la Horezu

sâmbătă, 27 aprilie 2024

Până la data de 10 mai 2024 (ora 14.00), persoanele fizice și juridice interesate din orașul Horezu pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii privind proiectul de act normativ intitulat „Hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare din Județul Vâlcea”.

Proiectul de hotărâre la care facem referire urmează a fi supus analizei, avizării și adoptării de către Consiliul Local Horezu, după 30 de zile de la publicarea acestui anunț.

Persoanele interesate își pot exprima propunerile, sugestiile și opiniile prin următoarele forme de comunicare: prin poștă la adresa: Primăria orașului Horezu, strada 1 Decembrie, nr. 7, județul Vâlcea, cod poștal 245800; prin fax la numărul 0250.860.481, prin e-mail: [email protected] sau personal la sediul Primăriei orașului Horezu din strada 1 Decembrie, nr. 7 – persoană de contact: Daniela Ogrezeanu – Consilier Relații cu publicul și comunicare, în zilele lucrătoare, între orele 8.00 – 16.00.

Ce a anunțat Primăria Horezu?

„Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, la www.orasul-horezu.ro, Secțiunea «Ultimele noutăți» ori la sediul primăriei din strada 1 Decembrie, nr. 7, birou Relații cu publicul și comunicare, persoană de contact Daniela Ogrezeanu – consilier, tel. 0250.860.190.
Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relații cu publicul al instituției, persoană de contact Daniela Ogrezeanu, e-mail: [email protected], fax: 0250.860.481, tel. 0250.860.190.
Materialele transmise de cei interesați vor purta mențiunea: «Propuneri privind dezbaterea proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare din Județul Vâlcea», link-ul «Buletin informativ – Legea nr. 544/2001». Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată printr-un document ce va fi publicat la aceeași secțiune.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o entitate legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 10 mai 2024, orele 14.00. Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la telefon: 0260.860.190, e-mail: [email protected], persoană de contact Daniela Badea – consilier”, se menționează în comunicatul de presă transmis de Primăria orașului Horezu și semnat de primarul Nicolae Sărdărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe