Slujba înmormântării s-a desfășurat marţi, începând cu ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
„Of, maestre Dinu Săraru, te voi prețui etern!”, a scris, marți, pe Facebook, scriitorul Cătălin Pilly, care a postat, pe pagina sa, imagini din timpul slujbei.
Procesiunea înhumării a avut loc, începând cu ora 11, la Casa memorială „Dinu Săraru" din localitatea Slătioara, judeţul Vâlcea.
„<<Așa a vrut domnu’ Dinu, aici… Aici stătea, scria, veneau căprioarele…>>, a zis doamna pe care am găsit-o acolo, după ce am trecut de steagurile de la poartă. Inclusiv pe sub cel negru. Am mai călcat pe iarba din curtea de la Slătioara. Prima dată habar n-am avut cum mi se întâmplă asta. Când dai mâna cu cineva pe care l-ai avut în manual, treci într-un Univers care cumulează simultan trecutul și viitorul. Prezentul, oricum, e incredibil. “Eu sunt Dinu Săraru”, mi-a zis. Acum, după treizeci de ani, încă mă mai gândesc ce i-am răspuns. Dacă am răspuns. Era înconjurat de niște mesteceni superbi. Mereu”, a scris, marți, pe Facebook, managerul Radio Romania Oltenia Craiova, Alexandru Mogoseanu.
Mesajul este unul emoționant, cu trimitere la „Niște țărani", trilogia lui Dinu Săraru:
„Ultima dată când i-am strâns mâna, mi-a oferit o diplomă. Și ne sunam, uneori. Și acum va fi înconjurat de aceiași mesteceni superbi. Și de căprioare. În plus, ar mai fi și lacrimile, pentru care cred că ne-ar fi certat. Dinu s-a îngropat în pământul lui, ăla din care răsar căprioarele. În pământ ne întoarcem cu toții, fiindcă - până la urmă - asta suntem. Niște țărani!”,
Pe rețelele sociale au curs mesaje referitoare la viața și opera lui Dinu Săraru.
„Sub lespedea de la Slătioara a fost înmormântată și limba română autentică. Se spune că <<Niște țărani>> este despre colectivizare. Aparent așa este. Dar numai aparent, pentru că în profunzime este vorba despre țăranii din satul Cornul Caprei, despre mutilarea, uciderea sufletului și spiritului lor în urma colectivizării. Colectivizarea nu le-a confiscat numai pământul și animalele, toată bruma lor de avuție, le-a confiscat rostul lor pe pământ. Au murit nu numai uciși de securiștii veniți să le ia tot și să-i înregimenteze în <<colectiv>>, au murit și de inimă rea (...) De la colectivizare și până în prezent, țăranii nu și-au mai găsit rostul nici în democrația care le-a dat pământurile înapoi, pentru că mutilarea spiritului țăranului român este ireparabilă. Dumnezeu să te odihnească în pace, Dinu Săraru!” a scris, pe Facebbook, Viorica Teodorescu
Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani. Scriitorul care a adus în prim-plan valorile româneşti, lumea satului, îmbogăţind patrimoniul naţional, omagiind ţăranul român şi înălţând spiritul uman, a avut contribuţii remarcabile în domeniul cultural, recunoscute şi onorate cu numeroase distincţii, printre care Medalia şi Ordinul „Meritul Cultural", titlul de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României" şi Premiul Naţional al Ministerului Culturii.
Constructor vizionar de instituţii teatrale şi manager dedicat artiştilor, Dinu Săraru şi-a pus amprenta asupra destinului profesional al mai multor generaţii de artişti. (Sursa: adevarul.ro)
Web Design by DowMedia