Schimbare la vârful DGASPC Vâlcea! După aproape 20 de ani de conducere a instituției, Nicolae Badea a plecat din fruntea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, lăsându-i locul în postul de director executiv lui Marius Mărgărita, fost director economic. Postul de director adjunct al instituției este păstrat tot pentru Jana Diaconu. Bossul Marius Mărgărita nu deține case, terenuri, mașini, bijuterii sau bani în conturi bancare, conform declarației de avere. Despre fostul director Nicolae Badea mai spunem că a absolvit în anul 1984 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Craiova - specialitatea medicină generală. De la terminarea facultăţii până în anul 2005, Nicolae Badea a fost medic de medicină generală, iar din iunie 2005 a fost numit în postul de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea.
Marius Margarita este membru PSD, fost consilier al presedintelui Consiliului Judetean Valcea, Constantin Radulescu. Îi dorim SUCCES in activitate si speram sa aiba puterea, dorinta, ambitia si sustinerea, sa modernizeze DGASPC Valcea si sa schimbe mentalitatile invechite ale angajatilor inoculate in era Badea!
Web Design by DowMedia