Probleme la Primăria Mădulari, descoperite de Curtea de Conturi. Astfel, edilul Daniel Dimulescu nu a evidențiat în contul activelor fixe obiectivele de investiții finalizate, recepționate, date în folosință, la data de 31 decembrie 2021. Alte nereguli au fost: neevidențierea în liste de inventariere distincte a bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale comuna Mădulari date în administrare, concesionare și închiriere, la data de 31 decembrie 2021; neinventarierea obiectivelor în curs, pe stadii de execuție, pentru anul 2021; neefectuarea regularizării cu bugetul de stat a sumelor alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului primite de către Primăria Mădulari, rămase neutilizate după finalizarea lucrărilor; transmiterea cu titlu gratuit către o asociație comunitară, a dreptului de folosință a unui teren de 30.000 mp din domeniul public al Comunei Mădulari, începând cu anul 2020, fără respectarea prevederilor legale; majorarea nejustificată în anul 2019 a prețului contractului privind obiectivul de investiții „Alimentarea cu apă a comunei Mădulari” (terminat, recepționat și achitat integral în anul 2021, finanțat din fondurile primite de la Guvern), reprezentând contravaloarea cotei de profit calculată nelegal prin aplicarea asupra sumei totale rezultată din actualizarea manoperei aferente restului de lucrări rămase de executat, etc.
Web Design by DowMedia