Sâmbătă, 24 februarie, Dragobetele va fi sărbătoarit aşa cum se cuvine de Primăria Galicea în a XVIII-a ediţie a evenimentului „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români”. Manifestarea culturală şi artistică este organizată de Consiliul Local Galicea, Primăria Comunei Galicea, Biblioteca Publică Galicea, Parohia Galicea cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vâlcea.
În context vor fi prezentate scurte consideraţii pe tema credinţelor şi datinilor românilor de Dragobete. La eveniment vor participa Fanfara Judeţeană „Constantin Brâncoveanu” a Consiliului Judeţean Vâlcea şi Corul „Vocea Topologului” al Parohiei Galicea.

„Este o manifestare tradiţională pentru comuna noastră şi ne bucurăm că avem, şi în acest an, ocazia să o organizăm. Pe această cale, vreau să invit toţi locuitorii comunei Galicea, dar şi vâlcenii din alte localităţi să participe la eveniment. Eu spun că va fi ceva frumos, aşa cum a fost şi în ultimii ani. Va participa şi Corul «Vocea Topologului» al Parohiei Galicea”, a precizat primarul Florin Mărăcine.