În comuna Perișani din județul Vâlcea, autostrada Pitești-Sibiu aduce drame pentru zeci de familii

luni, 19 februarie 2024

Câţi bani primeşte un român după ce statul i-a luat casa și grădina ca să facă autostradă

În comuna Perișani din județul Vâlcea, autostrada Pitești-Sibiu aduce drame pentru zeci de familii, ale căror locuințe și terenuri agricole sunt pe cale să fie absorbite de dezvoltarea infrastructurii.

Proprietarii afectați se plâng că sumele oferite de stat drept despăgubire sunt derizorii și nu reflectă valoarea reală a bunurilor lor.

Procesul de expropiere a început, iar sumele calculate au fost bazate pe valorile minime stabilite de notari.

Acum, proprietarii expropriați se confruntă cu o provocare suplimentară: trebuie să demonstreze în instanță că bunurile lor au o valoare mai mare pe piața imobiliară reală decât estimările oferite.

În cele opt sate ale comunei Perișani, peste 20 de gospodării, terenuri și ferme sunt pe cale să dispară pentru a face loc autostrăzii.

"Pe casă ne dă 42.500 de lei noi", spune Floarea Voinea, proprietar.

Ioan Mohanu pierde o casă cu grajd, grădină și alte acareturi și trebuie să o ia de la capăt cu doar 24.000 de euro, scrie stirileprotv.ro. "La vârstă asta de 80 de ani de ce mă pot eu apuca? Gândiți-vă ca oameni, ce mai pot eu?", afirmă bătrânul.

În zonă, despăgubirile pentru teren nu depășesc un leu pe metrul pătrat

"Un leu și 15 bani pe metrul pătrat. Prețul zonei. O mlaștină, mai sus, s-a vândut cu trei euro metrul pătrat", spune Daniela Tinca.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au explicat de ce s-a ajuns în această situație.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR: "Ani de zile, în România, dacă ai cumpărat cu 100 de euro metrul, l-ai declarat cu 10 euro metrul. Ăla este prețul pieței notariale".

Proprietarii trebuie să dovedească în instanță că valoarea de piață a bunurilor este alta

Oamenii sunt acum nevoiți să-și susțină cererile în instanță, prezentând dovezi că bunurile lor au o valoare semnificativ mai mare pe piața imobiliară reală decât estimările oferite de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe