Daniel Mihai Haloiu, administratorul public al comunei Madulari, contracte pe banda rulanta cu primarii din judet pentru... consultanta! De ani de zile ÎNCALCĂ Legea 176!

sâmbătă, 10 februarie 2024

Daniel Mihai Haloiu, administratorul public al comunei Madulari, incalca prevederile legii nr.176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative prevede că dispoziţiile legii se aplică categoriilor de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor. Concret, Haloiu avea OBLIGATIA sa completeze si sa depuna, in termen legal, declaratiile de avere si de interese! De ani de zile NU respecta legea si va trebui sa suporte sanctiunile de rigoare! In lege scrie clar: (1) Administratorul public are obligaţia să întocmească declaraţii de avere şi declaraţii de interese şi să le depună în condiţiile legislaţiei privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
(2) Regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese aplicabil funcţionarilor publici se aplică similar şi funcţiei de administrator public.

Ne-am pus intrebarea fireasca: De ce nu a completat si depus administratorul public, Daniel Haloiu, declaratiile de avere si interese, ce are de ascuns?

Si am aflat raspunsul: Haloiu face contracte pe banda rulanta, de sute de mii de lei, cu primarii din judetul Valcea si nu numai, oferind servicii de consultanta in afaceri si in domeniul achizitiilor publice. Firma in care Haloiu este administrator si actionar se numeste SC ERICANDREI SRL. Principalii beneficiari sunt, in mod cu totul intamplator, primari prieteni ai sefului Dimulescu, comuna Creteni, spre exemplu, fiind cap de lista! Asadar, musiu Haloiu nu doreste sa se afle ca, in afara de a lucra (oare cine-l verifica daca merge la serviciu si isi indeplineste atributiile din fisa postului - daca exista?!) pe foarte multi bani la Primaria Madulari, incaseaza bani cu nemiluita de la primarii pe... consultanta!

HALOIU ESTE IN CARDASIE CU PRIMARUL DANIEL DIMULESCU SI DE ACEEA ISI PERMITE SA-SI BATA JOC DE LEGE?!

CE RISCA HALOIU?

Contravenţii şi infracţiuni

Art. 27. – (1) Nerespectarea obligaţiei de a răspunde solicitărilor Agenţiei, prevăzute de prezenta lege, se sancţionează cu amendă civilă de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere. Sesizarea instanţei se face de către inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei.

(2) Instanţa competentă să decidă aplicarea amenzii prevăzute la alin. (1) este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul persoanei juridice sancţionate sau domiciliul persoanei fizice sancţionate. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

(3) Hotărârea instanţei prin care se aplică amenda este supusă recursului, în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei absenţi.

Art. 28. – Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.

...PLUS UN EVENTUAL DOSAR LA DNA.

Haloiu, presedinte de club de fotbal comunal...

Daniel Mihai Haloiu este omul bun la toate in Madulari, prietenul la catarama al primarului Daniel Dimulescu si partener de diverse manevre administrative, economice, dar si... sportive. Consultantul, administratorul de talie nationala - Haloiu este si... presedintele clubului de fotbal din Madulari, unde primarul preten vireaza anual miliarde de lei (vechi). Dar pe aceasta tema vom reveni...

Tiberiu Pirnau

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe