Annabella își pregătește intrarea în online

duminică, 18 februarie 2024

Rețeaua Annabella, al doilea cel mai important jucător din piața locală de retail după cifra de afaceri, vrea să intre pe segmentul de vânzări online cu o platformă dedicată. Magazinul online Annabella va fi inaugurat anul acesta si vine în completarea portofoliului de canale de vânzare oferite de retailer, respectiv supermarketuri și comenzi telefonice.

Magazinul online va fi inaugurat anul acesta și va include, în primă fază, o sortimentație de 5.000 de produse, urmând ca portofoliul să fie extins până la 12.000-15.000 de SKU-uri.

„Ne dorim să fim un retailer omnichannel și să avem un proces de cumpărare cât mai facil pentru clienții noștri. În primă fază serviciul va fi disponibil în municipiul Râmnicu Vâlcea, dar ne gândim la extindere și în celelalte zone în care brandul Annabella este prezent. În primă fază vrem să înțelegem cum funcționează și care este comportamentul de cumpărare. Noi facem și în momentul de față livrări la domiciliu, dar doar prin comandă telefonică”, a explicat Alexandru Jitariu, Director de Marketing Annabella, potrivit site-ului revistaprogresiv.ro

Pe lângă dezvoltarea canalului de retail online, retailerul are pe listă pentru anul acesta investiții de peste 6 milioane de euro, fonduri care vor fi alocate pentru extinderea rețelei de magazine, platforma logistică și echipamente.

Rețeaua de retail Annabella este o afacere 100% antreprenorială, fondată de Dorina și Dan Mutu. Cu prezență pe piață de aproape 30 de ani, rețeaua Annabella numără peste 118 magazine în patru județe, Vâlcea, Argeș, Olt și Dâmbovița cu suprafețe cuprinse între 200 metri pătrați până la 2000 metri pătrați, dezvoltate pe trei concepte de retail diferite (Annabella A-Z, Annabella Zilnic si Annabella Standard). Anul trecut, retailerul a preluat 12 magazine Best Market și a inaugurat primul parc de retail în Horezu.
În 2022, Annabella a raportat o cifră de afaceri de 480 de milioane de lei, iar anul trecut retailerul a depășit pragul de 500 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe