O mamă şi cei doi copii ai ei sunt suspecţii principali în cazul unei dispariţii misterioase. Soţul femeii, un profesor de matematică din Vâlcea, a dispărut în condiţii dubioase de acasă, relatează Antena 3.ro
După 3 ani, procurorii vâlceni îi acuză acum pe cei trei de asasinarea bărbatului. Chiar şi fără cadavru, anchetatorii au plasat-o pe mamă sub control judiciar, dar şi pe fiul cel mare, fiind acuzaţi de lovituri cauzatoare de moarte şi profanare de cadavre.
7 aprilie 2021. O femeie reclamă la poliţia din Râmnicu Vâlcea că verişorul său, profesor de matematică în Râmnicu Vâlcea, e dispărut de 1 an. Femeia le-a spus anchetatorilor că de un an, bărbatul răspunde doar la mesajele scrise, nu şi la apeluri, cum o făcea până atunci.
Aşa au început poliţiştii şi procurorii să afle că dispărutul, Marian Claudiu Bălan, e posibil să fi fost victima propriei sale familii. A soţiei şi a celor doi copii. Soţii Bălan aveau un mariaj greu. Toţi martorii au declarat că familia era una distantă, fără prieteni, iar certurile erau din ce în ce mai dese.
Suspiciunile anchetatorilor au început să se contureze în momentul în care explicaţiile soţiei cu privire la evapoarea bărbatului, date cunoscuţilor, timp de un an erau diferite.
Sorei şi mamei lui le-a spus că a fugit cu o altă femeie, altor rude, că e plecat la muncă ba în Marea Britanie, ba în Italia, la o spălătorie auto, de unde le trimite şi bani. Ciudat a fost pentru investigatori că nici copiii, nici nevasta nu au declarat dispariţia la poliţie.
Cert este, spun anchetatorii, că ultima dovadă a existenţei bărbatului este înregistrată pe 10 aprilie 2020, când Marian Claudiu Bălan vorbeşte la telefon cu mama sa. Apoi, profesorul parcă a intrat în pământ. Iar soţia parcă încerca să şteargă orice urmă.
„În perioada sărbătorilor pascale (19.04.2020 sărbătoarea Paștelui) părinţilor copiilor meditaţi la matematică au fost încunoştinţaţi fie telefonic de către soţia acestuia, fie prin mesaje, că o perioadă de timp domnul profesor, soţul său, va întrerupe meditaţiile, întrucât va pleca la cursuri, pentru ca, mai apoi, după terminarea vacanţei şcolare de primăvară, părinţii respectivi să fie încunoştinţaţi tot de către inculpată că meditaţiile la matematică vor continua, însă cu o altă doamnă profesoară”, se arată în ancheta magistraţilor.
Mai mult, în luna iulie a anului 2020, la 3 luni de la aşa-zisa plecare de acasă, femeia a cerut la Judecătoria Râmnicu Vâlcea desfacerea căsătoriei. Proces, la care soţul nu s-a prezentat niciodată şi care s-a soluţionat un an mai târziu, pronunţându-se divorţul din vina exclusivă a profesorului.
"Ancheta este în desfăşurare şi are la bază declaraţia mincinoasă a fostului antrenor de şah, care din răzbunare, pentru că Bogdan a renunţat la serviciile lui, a ticluit povestea asta care este total mincinoasă. Dacă ar fi fost adevărat, în primul rând, ar fi ştiut mai multe persoane. Ar fi ştiut rudele lui, rudele soţului. Ar fi ştiut că fiul său a sărit cu cuţitul. Cum de a ştiut totuşi un străin, care se vedea cu Bogdan doar pe skype?!", a declarat soţia profesorului Marian Claudiu Bălan.
La această declaraţie se referă acum soţia lui Marian Claudiu Bălan, bărbatul despre care nimeni nu mai ştie nimic din aprilie 2020.
"În luna aprilie a anului 2020, a fost sunat de băiat, care plângea şi i-a spus că fratele său mai mic a pus mâna pe un cuţit şi a intervenit în momentul în care părinţii se certau. Referitor la acel conflict, i-a mai relatat faptul că tatăl său l-a dat afară pe fratele cel mic şi l-a certificat ca nemaifiind fiul său de atunci, astfel încât el a intervenit cumva şi a aplanat conflictul. Martorul a relatat că, fiind contactat a doua zi de inculpat, acesta i-a spus că tatăl său a plecat de acasă şi că-i pare rău, devenind şi mai introvertit, fără însă ca, de la acea dată să mai poată avea o discuţie referitoare la tatăl său sau la împrejurările dispariţiei acestuia de la domiciliu", a fost declaraţia martorului din dosar.
Băiatul cel mic a sărit cu cuțitul la tată
În cele din urmă, anchetatorii au stabilit că familia este cea care l-a ucis pe bărbat, stabilind cum a avut loc oribila faptă.
"În intervalul 10/11.04.2020, în timp ce se aflau în imobilul locuinţă de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între membri familiei, respectiv între tată, mamă şi fiu, în contextul în care fratele mai mic a sărit cu cuţitul la tată, inculpatul (n.r.: fiul cel mare) a intervenit exercitând, conjugat cu inculpata, acte de agresiune asupra victimei, producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia şi apoi i-au ascuns cadavrul care nu a mai fost găsit", se mai arată în anchetă.