Fosta soție a profesorului de matematică din Vâlcea, adevărul despre legătura cu antrenorul de șah al fiului cel mare. Anișoara îl acuză că a mințit la divorț 

sâmbătă, 13 ianuarie 2024

De mai bine de trei ani, Marian Claudiu Bălan este de negăsit, fosta lui soție și cei doi copii minori fiind acuzați de crimă și că i-au ascuns cadavrul. Profesorul de matematică și Anișoara au divorțat în urmă cu ceva timp, proces la care a fost prezent și antrenorul de șah al fiului ei cel mare, Bogdan.

acces direct

Anișoara și cei doi copii sunt acuzați că l-au ucis pe Marian Claudiu Bălan

La procesul de divorț dintre Marian Claudiu Bălan și Anișoara a fost prezent și cel de-al doilea antrenor de șah al fiului lor cel mare. Fosta soție a profesorului susține că bărbatul ar fi avut alte interese, asta pentru că ar fi mințit când a fost martor la divorț.

Anișoara, adevărul despre legătura cu antrenorul de șah al fiului ei

Anișoara a povestit că, într-adevăr, antrenorul de șah a fost prezent la procesul de divorț dintre ea și profesorul de matematică, asta pentru că bărbatul s-a oferit și a vrut să îi fie alături. Femeia mai spune că nu i-a spus niciodată nu i-a dezvăluit ce probleme avea în căsnicie și că a mințit atunci când a fost martor la proces - relatează spynews.ro

„Antrenorul m-a sunat și mi-a spus că Bogdan nu îi răspunde la telefon. Eu i-am spus că eram preocupată cu divorțul și că nu am martor la proces. Atunci, el s-a oferit să mă ajute și am acceptat. Antrenorul de șah a mințit în declarația procesului de divorț. El nu avea de unde să știe ce se întâmplă la mine în casă. Nici eu nu i-am povestit vreodată. Omul a inventat tot. Părerea mea, acum, după război este că al doilea antrenor al lui Bogdan avea alte interese față de mine”, a declarat Anișoara, fosta soție a profesorului de matematică dispărut, la Acces Direct.

Femeia crede că antrenorul de șah voia o relație cu ea

Anișoara mai spune că antrenorul de șah i-a tot dat de înțeles, mai ales după divorț, că își dorește ceva mai mult cu ea decât să îi fie alături la procesul de divorț. Fosta soție a profesorului crede că bărbatul voia o relație cu ea, chiar dacă este însurat.

„Eu cred că voia să aibă o relație cu mine pentru că, după divorț, îmi făcea apropouri subtile, glume cu tente sexuale, chestii de genul. Îmi spunea că am nevoie de unul mai tânăr care să mă scoată din depresie”, a mai spus femeia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe