Accident cu o victimă în Vâlcea

sâmbătă, 23 decembrie 2023

Accident rutier în zona Călimănești -Seaca. Două autoturisme au fost implicate. Un bărbat a fost rănit și dus la spital.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Seaca, soldat cu rănirea unei persoane - relatează gds.ro

„Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în localitatea Seaca, pe DN 7, la km 188 + 950 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme, în urma căreia unul dintre autovehicule s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile“, potrivit IPJ Vâlcea.

În urma evenimentului rutier a fost rănit un bărbat de 59 de ani, din municipiul Deva, conducătorul unuia dintre autovehicule, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

ISU Vâlcea a trimis la fața locului forțe de la Detașamentul Râmnicu Vâlcea cu o autospecială cu modul de descarcerare si ambulanța SMURD, precum și 2 Ambulanțe SAJ.

„Fortele ISU si SAJ au ajuns la fata locului, 2 autoturisme implicate. În primul erau 2 adulţi si 1 minor. Aceştia au suferit atac de panică. În al doilea autoturism era o singură persoana (conducătorul auto) cu traumatism toracal, constient cooperant. A fost transportat la spital de echipaj SAJ”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Traficul se desfășoară alternativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe