Primarul localității Stoenești, Gheorghe Dumbravă, este dispus să recurgă la un gest extrem, din cauza lipsei fondurilor de la bugetul local. Edilul a anunțat ca va intra în greva foamei în fața Guvernului României.
“Soluția este să intru în greva foamei. Săptămâna viitoare, mai precis miercuri, 8 noiembrie, voi merge la București special pentru a protesta. Sunt nemulțumit de faptul că nu am primit bani pentru cofinanțarea unui proiect european care vizează modernizarea școlii din comună, fiind vorba despre suma de 207.000 lei. Apelez la acest gest din cauza faptului că nu am bani să pot să mă închid cu o lucrare de modernizare a școlii, pe fonduri europene. Poate în două-trei ore primesc banii și nu intrăm cu această comună în faliment. E mult? Voi rămâne în greva foamei până voi fi sunat de la contabilitate să mă sune că au intrat banii în cont. Nu îmi trebuiau bani pentru bijuterii, nu pentru prostii, trebuia să mă închid cu școala. Eu am adus bani europeni suficienți și nu o să mă opresc aici, nu am de ce să fiu criticat din acest punct de vedere, dar să pierzi așa… Marți voi merge într-un pelerinaj la trei mănăstiri și voi merge la Guvernul României să fac greva foamei. Pun eșarfa în buzunar și mă pun acolo. Așa s-a ajuns, nu trebuie să vă mire” – a declarat primarul din Stoenești, potrivit gazetavalceana.ro