Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, și directorul general al ADR S-V Oltenia, Alexandru Stănescu, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru modernizarea celui mai lung drum din județul Vâlcea, drumul județean 676, care porneşte din Cerna-Vaideeni și ajunge la Irimești, în Bălcești, traversând opt localități din județ: Vaideeni, Slătioara, Stroești, Copăceni, Lăpușata, Roșiile, Tetoiu și Bălcești. Circa 71,6 milioane euro se vor investi pentru modernizarea celor 74 km, cât măsoară DJ 676, precum și pentru reabilitarea unui sector de 2,6 km din DJ 676 B, care face legătura cu DN 65 C, pe teritoriul comunei Lădești. Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, Consiliul Județean a obținut finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, fiind proiectul care a primit cei mai mulți bani prin acest program. Principalele lucrări ce vor fi executate sunt: asfaltarea a peste 76 de km de drum, modernizarea a 19 poduri, construirea a 175 de podețe tubulare, amenajarea a 36 stații de autobuz, precum și rigole carosabile, trotuare și ziduri de sprijin. Lucrările vor putea demara imediat după atribuirea contractului,în urma procedurii de licitație, întrucât proiectul tehnic este deja realizat, iar autorizația de construire este emisă.
De ce ne dublați aproape prețul la gigacalorie după ce ați interzis montarea de centrale în apartamente? Sa ne săraciti de tot, sau sa ne faceți sa stam în frig? Rușine!
Poate citește acest articol și Ion Mînzîna de la CJ Argeș și modernizează drumul județean 703 B Morărești -Uda !
Foarte bine, felicitări. O întrebare: drumul de la Fedelesoiu- Runcu-Valea Babei nu se poate reabilita? Este cel mai degradat drum județean din România. Are porțiuni de asfalt de la origini. Mulțumesc.