Prin hotărârea nr. 51/2023, Consiliul Local al comunei Muereasca a aprobat realizarea unui studiu de fezabilitate, proiectare cu detalii de execuție și lucrări de ridicare topografică pentru obiectivul de investiție „Amenajare spațiu de joacă în satul Muereasca, comuna Muereasca, județul Vâlcea”. În luna iulie, primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea întregii infrastructuri de drumuri comunale din comuna Muereasca” în cadrul programului de investiții Anghel Saligny: „Vreau sa mulțumesc tuturor care s-au implicat în realizarea și promovarea acestui proiect. Termenul de execuție al lucrărilor este de doi ani. Avem o localitate care se dezvoltă pe sectorul rezidențial dar și prin turism. Anul acesta vom continua amenajarea cu mobilier urban, foișoare, bănci, a drumului central. Vom asfalta din drumurile de interes local, avem proiecte pe energie verde, vrem să amenajăm zone de drumeții, de picnic. Dar cu respectarea naturii. Pentru că Muereasca de asta este căutată sau și de asta, pentru natură”. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, primarul Ion Ungureanu figurează cu un proiect, la valoarea de 8,35 milioane de lei. În luna mai, Consiliul Local al comunei Muereasca a decis asocierea cu CJ Vâlcea, în vederea depunerii spre finanțare, implementării și monitorizării proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea”, finanțat prin PNRR. În primăvara acestui an, primarul din Muereasca, Ion Ungureanu, a depus la Compania Națională de Investiții proiectul privind modernizarea Școlii Generale din Muereasca de Sus.
Web Design by DowMedia