Adina Crăciunescu, Managing Partner grup DIANA, a participat marți, 14 noiembrie, în calitate de speaker, la Conferința ZF&BRD " Tu ești viitorul în business".
“Am crescut odată cu afacerea familiei. În magazine și în fabrică, mi-am văzut părinții muncind în fiecare zi, cu mâna pe telefon, negociind, luând decizii, inclusiv în vacanțele petrecute cu noi. Nu mi s-a impus să mă implic în afacerea familiei, în liceu am cochetat cu ideea de Arhitectură, mi-am continuat studiile în zona de Marketing și am lucrat într-o altă companie, cu alt profil, după terminarea studiilor. Pe tot parcursul am fost susținută de familie.
Dar mi s-a părut firesc să mă întorc și să mă implic. La noi, schimbul de generații s-a petrecut abrupt și neplanificat, pentru că am pierdut brusc sufletul afacerii, omul care a construit zeci de ani, care le știa și le făcea pe toate, pilonul pe care ne sprijineam, ca familie în primul rând.
Ca persoane, familia care conduce astăzi grupul (mama mea, Irina, sora mea Diana și soțul ei, Radu) suntem firi poate diferite, deși am crescut împreună, dar ne leagă dorința de a merge mai departe, așa că ne-am împărțit responsabilitățile și am preluat sarcini, fiecare dintre noi, în funcție de afinități, de punctele noastre forte.
Și tocmai pentru că suntem diferiți, ne completăm foarte bine. Și creștem în continuare împreună. Bine, uneori mai ies și scântei, dar, până la urmă, asta este dovada faptului că avem multă energie și forță care pune lucrurile în mișcare.
Consolidăm și creștem. În 10 ani aproape am dublat numărul de magazine și cifra de afaceri a grupului DIANA. Și ne-am setat ca obiectiv pentru următorii ani un tipar similar. Ne dorim o creștere sustenabilă, iar strategia noastră se bazează pe cifre. Eu în cifre cred, sunt un om al cifrelor.” - Adina Crăciunescu, Managing Partner grup DIANA
Web Design by DowMedia