La începutul acestui an, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gângu, a depus un proiect, pe PNRR, pentru a construi un centru comunitar integrat: „Acest centru va dispune de medici specialişti, medici de familie, asistent social şi asistent medical comunitar, mediatori şi de alţi specialişti care vor fi chemaţi în funcţie de necesităţi. Pe lângă dotarea cu mobilier şi echipamente medicale, proiectul presupune şi achiziţionarea unui autovehicul electric, pentru deplasările la domiciliul persoanelor care au nevoie de servicii medicale. Valoarea totală a investiţiei se va ridica la 1,2 milioane de lei, banii urmând a fi alocaţi prin PNRR şi Ministerul Sănătăţii”. În primăvara acestui an, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat participarea la parteneriatul Leader cu denumirea „Castra Traiana”, în vederea obținerii sprijinului pregătitor, pentru selecția și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027. Primăria comunei Bujoreni a rectificat bugetul local pe anul acesta, în sensul alocării sumei de 631.000 lei pentru proiectul „Lucrari de refacere platforma drumuri in interes local în satele Bujoreni (3,4 km), Bogdănești (2,9 km), Gura Văii (1,5 km)”. În luna februarie, Primăria comunei Bujoreni a decis participarea la proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din judeţul Vâlcea”, fiind vorba despre realizarea unor staţii de încărcare lentă, precum şi unor staţii de încărcare rapidă amplasate pe trasee. „Proiectul, al cărui lider este Primăria Râmnicu Vâlcea, iar Primăria Bujoreni este în asociere (ADI Transport), vizează extinderea transportului de călători din municipiul Râmnicu Vâlcea către localităţile învecinate şi staţiunile turistice din judeţ”, a mai declarat primarul Gheorghe Gîngu.
Web Design by DowMedia