Sparle si soparle, 25.09.2023

duminică, 24 septembrie 2023
  • Trei consilieri județeni liberali au spus... adio funcțiilor. Este vorba de Mihai Dragoș Sitaru, Ovidiu Popa și Mihaela Andreianu, iar CJ Vâlcea a constatat încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatelor de consilieri judeţeni. Mihaela Andreianu, șefa învățământului vâlcean, a câștigat anul trecut următoarele sume: 900 milioane de lei vechi de la Inspectoratul Școlar Vâlcea, 131 milioane de lei vechi din indemnizația de consilier județean PNL, 60 milioane de lei vechi din calitatea de membru în consiliul consultativ la AJOFM Vâlcea, plus 240 milioane de lei vechi din diverse proiecte derulate de ISJ Vâlcea. Conform declarației de avere, Mihaela Andreianu a contractat un credit în 2022 de la BCR în sumă de 1,3 miliarde lei vechi, iar averea imobiliară cuprinde un apartament în Râmnicu Vâlcea cumpărat în 2017, o casă de vacanță în Băile Olănești, precum și alte trei terenuri intravilane și forestiere în Băile Olănești, toate achiziționate în anul 2002.

 

​​• Nicolae Ceaușescu avea planuri mari cu stațiunea montană Vidra, din județul Vâlcea, notează fanatik.ro. Acum, făcând parte din stațiunea Voineasa, Vidra avea toate datele să devină o perlă a turismului montan și chiar o gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984, după cum dorea „Marele Cârmaci”. Hotelurile, proiectate de elvețieni, sunt astăzi în ruine, arătând ca părăsitul oraș Prîpeat de la Cernobîl. Situată într-o zonă de o frumusețe aparte, pe Valea Lotrului, pe munții Puru, la o altitudine de 1.300 de metri și în vecinătatea lacului de acumulare cu același nume, stațiunea Vidra ar fi trebuit să devină o mică Elveție a turismului românesc.

  • Consiliul Judeţean Vâlcea se află în procedură de reziliere a acordului contractual privind proiectarea si execuţia de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 677A Creţeni (DN 67B) - Mreneşti - Izvoru - Nemoiu - Amărăşti - Glăvile - Cermegeşti - Pesceana - Şirineasa (DJ 677F), km 0+000 - 35+020”, încheiat cu antreprenorul Construcţii SA Sibiu, instituţia vâlceană respectând întocmai termenele şi legislaţia naţională în vigoare. Până la reluarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestui drum judeţean, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea va asigura întreţinerea şi repararea zonelor de drum afectate de intemperii şi circulaţia autovehiculelor, prin lucrări de reprofilare şi completare cu material pietros a zonelor neasfaltate şi prin plombare a eventualelor gropi în zonele asfaltate, în vederea asigurării unei circulaţii rutiere în condiţii de siguranţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe